Sâmbătă , 15 mai 2010 el plecă împreună cu ea în Bulgaria… Au stat, au vizitat, au mâncat, s-au îmbrăţişat mereu, s-au sărutat, s-au simţit bine şi au făcut poze, s-au întors, se iubesc…

[...]

Cu acelaşi zâmbet pe buze doar că puţin mai upgradat… El se uită pe fereastră şi zâmeşte. E fericit… Ce a fost mai greu a trecut. Şi şi-a dovedit că poate trece prin orice. Cu bine. Acum stă şi se gândeşte tot la ea. A trecut 1 an… Cel mai frumos an pentru amândoi… Ah ce frumos sună! Ieri se ţineau de mână şi mergeau prin parc. Soarele începea să încalzească tot ce prinde în cale şi copacii, până acum gri şi monotoni deveneau plini de culoare şi expresivi. Ei încă se sărută la fiecare 2 metrii făcuţi şi se iau în braţe, sorbindu-se unul pe altul din ochi.

Acum fiecare stau în casă şi se gândesc unul la altul. După 1 an se iubesc chiar mai mult decât la început. Au trecut prin multe împreună şi ştiu că vor trece prin şi mai multe. Şi sunt pregătiţi. Dragostea lor e tot… De azi mai începe un an…

Au trecut 7 luni. Parcă au trecut câteva zile. Asta simt amândoi. În continuare se iubesc la fel, poate chiar mai mult decât la început. Acum a intervenit și respectul, cunoașterea și alte sentimente mature… Au trecut prin destule împreună și știu că o să treacă prin și mai multe. E la fel de inexplicabil și de frumos. Normal că nu este perfect cu totul, deoarece nu există așa ceva, dar este perfect cu imperfecțiuni.

Doar ea știe cine e el, cine nu e și cine vrea să fie. Doar el știe cine e ea, ce vrea, ce poate. Știu totul unul despre celălalt. Și-au dat lumea peste cap și le pare bine. Acum ei știu că o să dea și de momente mai grele care o să le pună la încercare orgoliul și cât de mult sunt în stare să-l calce. Au și avut încercări din acestea. Toate din motive puerile, desigur. Dar au trecut cu bine peste cum o să treacă peste multe altele de acum încolo. Ce au ei e puternic și rar. Acum ea e la ea acasă iar el fel. Amândoi de-abia așteaptă să se vadă. El se uită la un monitor care îi luminează fața și la niște taste negre cu literele șterse. Își așterne sentimentele unor necunoscuți și nu numai cu o anume reținere. Dar nu-l interesează. E genul de sentiment la care vrei să te urci undeva unde să te audă toată lumea și să țipi, să le arăți cât de bine e, să dai sfaturi, să spui ce e bine și ce nu într-o astfel de situație, să le arate cum… De fapt nu poate să spună cum poți ajunge la așa ceva pentru că nici el nu știe asta. Pur și simplu se întâmplă. Nici nu vrea să-și pună prea multe întrebări. Deocamdată trăiește acum, aici, capitolul lui preferat dintr-o carte de neuitat…

Deja îl apucaseră transpirațiile… Ea stătea în fața lui și zâmbea, iar el stătea rezemat cu o mână de bar dând din picior nervos. Ce te face să-mi zici asta?întreabă ea. Nu știu… Pentru că te-am visat. E chiar adevărat. Nu știu de ce… cum… sau de ce mie. Dar totul a fost atât de real. E păcat să ratăm o astfel de ocazie. Se oprește brusc și își șterge transpirația de pe frunte. Uite, spune ea, ești drăguț și…haios, dar nu crezi că e cam banală replica? El, destul de uimit îi spune cu o mică frică în voce: Hai până afară să ne auzim mai bine. Că aici nu prea ne înțelegem și vreau să-ți explic ca lumea. Ea, fiind puțin uimită de sinceritatea care o expunea în fața ei și de neliniștea care-l stăpânea îl ia de mână și-l trage spre ieșire. Restul aici.