Sâmbătă , 15 mai 2010 el plecă împreună cu ea în Bulgaria… Au stat, au vizitat, au mâncat, s-au îmbrăţişat mereu, s-au sărutat, s-au simţit bine şi au făcut poze, s-au întors, se iubesc…

[...]

Cu acelaşi zâmbet pe buze doar că puţin mai upgradat… El se uită pe fereastră şi zâmeşte. E fericit… Ce a fost mai greu a trecut. Şi şi-a dovedit că poate trece prin orice. Cu bine. Acum stă şi se gândeşte tot la ea. A trecut 1 an… Cel mai frumos an pentru amândoi… Ah ce frumos sună! Ieri se ţineau de mână şi mergeau prin parc. Soarele începea să încalzească tot ce prinde în cale şi copacii, până acum gri şi monotoni deveneau plini de culoare şi expresivi. Ei încă se sărută la fiecare 2 metrii făcuţi şi se iau în braţe, sorbindu-se unul pe altul din ochi.

Acum fiecare stau în casă şi se gândesc unul la altul. După 1 an se iubesc chiar mai mult decât la început. Au trecut prin multe împreună şi ştiu că vor trece prin şi mai multe. Şi sunt pregătiţi. Dragostea lor e tot… De azi mai începe un an…

Au trecut 7 luni. Parcă au trecut câteva zile. Asta simt amândoi. În continuare se iubesc la fel, poate chiar mai mult decât la început. Acum a intervenit și respectul, cunoașterea și alte sentimente mature… Au trecut prin destule împreună și știu că o să treacă prin și mai multe. E la fel de inexplicabil și de frumos. Normal că nu este perfect cu totul, deoarece nu există așa ceva, dar este perfect cu imperfecțiuni.

Doar ea știe cine e el, cine nu e și cine vrea să fie. Doar el știe cine e ea, ce vrea, ce poate. Știu totul unul despre celălalt. Și-au dat lumea peste cap și le pare bine. Acum ei știu că o să dea și de momente mai grele care o să le pună la încercare orgoliul și cât de mult sunt în stare să-l calce. Au și avut încercări din acestea. Toate din motive puerile, desigur. Dar au trecut cu bine peste cum o să treacă peste multe altele de acum încolo. Ce au ei e puternic și rar. Acum ea e la ea acasă iar el fel. Amândoi de-abia așteaptă să se vadă. El se uită la un monitor care îi luminează fața și la niște taste negre cu literele șterse. Își așterne sentimentele unor necunoscuți și nu numai cu o anume reținere. Dar nu-l interesează. E genul de sentiment la care vrei să te urci undeva unde să te audă toată lumea și să țipi, să le arăți cât de bine e, să dai sfaturi, să spui ce e bine și ce nu într-o astfel de situație, să le arate cum… De fapt nu poate să spună cum poți ajunge la așa ceva pentru că nici el nu știe asta. Pur și simplu se întâmplă. Nici nu vrea să-și pună prea multe întrebări. Deocamdată trăiește acum, aici, capitolul lui preferat dintr-o carte de neuitat…

Cine știa că poți renunța la tot pentru cineva? Cine știa că te poți schimba pentru cineva? Cine știa că poți să te schimbi așa de repede și ușor? Cine știa că ceva poate să fie perfect în imperfecțiunile lui/ei? Cine știa că poți să calci pe multe fără să-ți dai seama? Cine știa că o faci atât de repede și inconștient? Cine știa că o persoană te poate ambiționa și determina? Cine știa că poți să faci multe doar pentru că așa îți propui? Cine știa că mulți nu știu chestiile astea și nici nu sunt de acord cu ele. Cine știa că de fapt suntem niște ignoranți și ipocriți? Eu nu știam…

Se trezeşte, nerăbdător să o vadă. Chiar dacă s-au cam certat aseară şi ştie că ea e supărată, are încredere(ca întotdeauna) că o să treacă peste cu bine. Ştie că nu există dragoste fără sacrificii cum ştie că nu tot ce străluceşte este întotdeauna aur. Şi mai ştie că şi ea ştie asta. Se îmbracă nerăbdător şi pleacă, ştiind că pleacă prea devreme şi că o să o aştepte mult. Dar nu conta pentru el. Măcar să fie mai aproape de ea. Pe drum vede doi bătrânei ţinându-se de mână. Nu credea că o să se simtă aşa: imediat s-a gândit la ea şi… i-a plăcut. A observat cât de mult l-a schimbat… în tot. Şi-au dat unul altuia lumea peste cap. Se gândea că şi ei sunt “bătrâneii care se ţin de mână şi la vârsta asta”. Ajunge, într-un final la ea şi o aşteaptă pe scări. Se gândeşte la ce o să îi zică şi parcă se linişteşte şi pe el. Când ajunge şi ea încep să vorbesc. Vorbesc, îşi explică mai multe, îşi confirmă încă o dată anumite sentimente. Îşi dau seama că ce au ei nu are multă lume şi mulţi nu ştiu cum e pentru că se grăbesc să judece şi să generalizeze. Se liniştesc, se îmbrăţişează, se sărută. Doar ei doi într-un parc plin de oameni. Trăiesc clipa. Nu se gândesc la nimic altceva. Tot ce e important e “acum” şi ei ştiu că o să fie şi “atunci” şi “mâine”. Sunt atât de perfecţi încât îşi completează unul altuia frazele, zic amândoi, în acelaşi timp, acelaşi lucru. Nu ştii că există ceva până nu trăieşti pe pielea ta. Asta e povestea lor. O poveste grea, frumoasă, cu multe încercări, unică. Asta e povestea lor.

A venit toamna… a venit ca o bătrână irascibilă pe care nu o satisface nimic. A venit cu vânturile ei şi cu ploile care te pun pe gânduri. El stă la geam şi se gândeşte la ea. E departe. Dar se consolează când se gândeşte că o să se vadă în curând. Încă nu s-a obişnuit cu asta. Pentru că nu ştia că există aşa ceva. A venit toamna şi el tot la ea se gândeşte. A venit toamna ca să ne aducă aminte că vara a trecut. A venit toamna şi lui nu îi pasă. A venit toamna…

Toată ziua stau împreună. Nu se plictisesc nici o clipă. E seară. Se duc pe bloc. Vântul bate uşor dar îndeajuns ca să  ţi se pară răcoare. Se uită în jur, el ţinând-o pe ea în braţe. Vorbesc, se săruta… e frumos, e de vis. Se uită in jos. Oamenii sunt atât de mici. Pentru un moment se simt deasupra tuturor. Sunt fericiţi. Cu adevărat. Ar putea să stea aşa până dimineaţa şi tot nu s-ar plictisi. Mulţi spun că ştiu ce înseamnă “iubirea”, dar de fapt nu au cea mai mică idee. Iubire e atunci când nu te plictiseşti în nici un fel. Când ai fluturi în stomac atunci când te sărută, deşi a-ţi făcut asta de multe ori. Când… de fapt… nu se explică… se simte. Ei nu credeau vreodată că o să găsească aşa ceva. Şi ei aveau altă viziune asupra iubirii. Dar s-au schimbat. El pe ea şi ea pe el. Acum ea intră in casă. De-abia se despart. Se sărută până li se înroşesc buzele. Îşi zic noapte bună de zeci de ori. Până la urmă ea intră şi el pleacă. Amândoi sunt fericiţi şi se gândesc în continuu unul la celălalt.

Se întâlnesc într-o dimineaţa. El se uită la ea şi îi trec mii de gânduri prin cap. Ea e înca supărată de ce s-a întâmplat aseară. Se ceartă. El nu înţelege ce vrea ea să zică şi invers. Sunt bulversaţi. Amândoi sunt orgolioşi rău. El se abţine să zică multe. Se gândeşte că mai bine nu zice nimic la nervi de care o să îi pară rău mai târziu. Nu vrea să o rănească. Nu se vede decât cu ea. Asta încearcă să îi explice. Dar parcă nu îi iese. Vrea să zică ceva care ar linişti situaţia şi de fapt cuvintele care îi ies sunt acide. Şi ea încearca să îl liniştească şi să-i explice dar parcă nu asculta. Îl îmbrăţişează dar el nu îi răspunde. Stă acolo nemişcat cu ochii aţintiţi în pământ oftând şi strângând din dinţi. Din când în când mai spune câte ceva. El vrea dar nu poate să remedieze situaţia. Deodată se gândeşte cum ar fi viaţa fără ea. Începe să se sperie. Nu îi place deloc. Pentru că ea este tot. Îşi dă seama că şi ea se gândeşte la acelaşi lucru pentru că vede cum i se rostogoleşte o lacrimă pe obraz. O îmbrăţişează şi ea, la rândul ei, la fel. Îşi zic unul altuia cât de mult se iubesc şi parcă acum explicaţiile sună mai bine. Cât de mult ajută o îmbrăţişare adevărată. Se sărută şi continuă să vorbească. E mai bine acum. Lui îi pare rău că nu a putut să-i explice, ei îi pare rău pentru ce a zis. Îşi dau seama că cearta e perfect normală. Uneori chiar ajută. Mai ales la ei. Doi ciudaţi perfecţi. Amândoi perfecţi unul pentru celălalt. Acum îi vezi în parc mergând fericiţi, ţinându-se de mână. Cu zâmbetul pe buze, părul alb, bătrâni, fericiţi, perfecţi.

El se trezeşte cu ea în braţe. În acelaşi timp ea deschide ochii şi amândoi râd. Stau şi vorbesc ore în şir. Chiar şi când nu vorbesc este frumos. Se ridică din pat şi se duce pâna la magazin să ia ţigări. Când se întoarce se bagă iar în pat şi se uită  la ea cum visează. Îşi aminteşte cum a început totul.

El era într-un club cu prietenii lui când a văzut-o pentru prima dată. A doua zi s-a interesat şi i-a aflat id-ul. Au vorbit pe mess şi el a întrebat-o dacă vrea să se întîlnească.  Ea a zis că da.  S-au întîlnit.  Au vorbit(mai mult ea decât el). El a condus-o acasă şi i-a trimis mesaj că i-a placut si că ar mai vrea să se mai întâlnească. Ea i-a trimis înapoi întrebându-l dacă poate mâine. Plin de fericire i-a zis că da. S-au întâlnit a doua zi, şi ziua de după, şi după o săptamână şi tot aşa. Într-o seară după ce s-au întors dintr-un bar el s-a apropiat de ea şi a sărutat-o cât mai aproape de buze. I-a luat mult pâna a făcut asta pentru că ea tocmai ce ieşise dintr-o relaţie lungă, plictisitoare şi degeaba(din câte zicea ea). A observat că ea nu îi răspunde cu un sărut aşa că a zis încet: “Am înţeles!” după care a zis că pleacă. Ea îi spune că vrea să-l conducă până afară(ei fiind în bloc). Zis şi făcut. Înainte să iasă din scară el se mai apropie de ea o dată ca să o sărute, de data aceasta pe obraz. Amândoi au închis ochii si buzele lor se atinseră. Urmă un sărut frumos şi… natural. Abia mai târziu el avea sa-şi dea seama că totul cu ea este atât de natural. După aceasta el a plecat acasă. Pe drum primeşte un mesaj de la ea spunându-i că vrea să vorbească cu el când ajunge acasă, pe mess. L-a lovit cu genunchiul în… coaste. Adică i-a tăiat tot avântul de “Yeay! I kissed her!” Ajuns acasă nerăbdător a intrat pe mess şi a întrebat-o ce vroia să zică. Ea îi spune că “fostul” face urât şi că nu vrea să-l afecteze pe el cu ceva. El, calm ca totdeauna începe să-i explice. A reuşit să o convingă. Aşa că peste două zile iar s-au intâlnit. Şi parcă în fiecare zi era din ce în ce mai frumos. Totul era atât de natural. A trecut 1 săptămână, 1 lună, au trecut 2, 3, ei din ce în ce mai fericiţi. El se gândea la ea în fiecare zi şi când nu era cu ea începea să fie paranoic şi să i se pară tot felul de lucuri. Şi ştia că şi ea simţea la fel. Şi aşa era. Dacă nu se vedeau, vorbeau la telefon cu orele. Nici unuia nu i se mai întamplase aşa ceva. Reciprocitate. Totul era atât de natural. Totul este atât de frumos.

Acum el se uită la ea şi zâmbeşte. Sfârşit? Nici pe departe.Poate Început.