Cine sunt: Eu sunt eu. Doar de mă vei cunoaşte cu adevărat vei ştii cine sunt. Dar asta este foarte puţin probabil. Tu mă ştii exact aşa cum vreau eu să mă ştii. Deci pentru tine aş putea să vreau să fiu un nimeni. Dacă am ales asta şi tu o observi înseamnă că tu eşti “nimeni” pentru mine. Dacă nu reuseşti să mă desluşeşti înseamnă că însemni ceva pentru mine. Iar dacă uneori nu sunt pe placul tău sau îţi greşesc cu ceva îţi spun de acum ceea ce trebuia să spun de la început:…

Niciodată!:

Niciodată nu am minţit,

Niciodată nu am plâns,

Niciodată nu am căutat fericirea,

Niciodată nu am tânjit, invidiat,

Niciodată nu am fost gelos,

Niciodată nu am cerut….

De vorbă cu…: Tot ce îşi mai amintea era că băuse ceva (ceva mai mult ca să fim cinstiţi…) şi se culcase în patul acela cu multe perne din casa aceea obscură a… unui prieten de-al altui prieten… Acum este într-o cameră… dac-o poate numi aşa, unde totul arăta ca o pajişte verde cu un cer de vară, cer care parcă la un moment dat se oprea, dând impresia de “cameră” – ceea ce era foarte intrigant pentru el. Deodată auzi o voce – parcă era vocea din Black Eyed Peas – Boom Boom Pow cea care zice “let the beat rock” – care-l întrebă ce face.

- Mmmbine? Cine întreabă? Unde sunt?

- Cam multe întrebări pentru unul ca tine…

- Unu’ ca mine?

- Da… un… Nemulţumit…

Continuările pe titlurile subliniate…

Mi scuzi… zilele astea sigur nu o să am timp/chef/net ca lumea… deci… voi reveni în forţă… Până atunci mai citeşte ce-am mai scris aici, pe amdoar18ani.ro și dacă ai vreo problemă cu școala intră pe ”Spune-nu!”.

Pace!

Deja îl apucaseră transpirațiile… Ea stătea în fața lui și zâmbea, iar el stătea rezemat cu o mână de bar dând din picior nervos. Ce te face să-mi zici asta?întreabă ea. Nu știu… Pentru că te-am visat. E chiar adevărat. Nu știu de ce… cum… sau de ce mie. Dar totul a fost atât de real. E păcat să ratăm o astfel de ocazie. Se oprește brusc și își șterge transpirația de pe frunte. Uite, spune ea, ești drăguț și…haios, dar nu crezi că e cam banală replica? El, destul de uimit îi spune cu o mică frică în voce: Hai până afară să ne auzim mai bine. Că aici nu prea ne înțelegem și vreau să-ți explic ca lumea. Ea, fiind puțin uimită de sinceritatea care o expunea în fața ei și de neliniștea care-l stăpânea îl ia de mână și-l trage spre ieșire. Restul aici.

Proiectul “Şi tu poţi spune NU!” creşte încet, încet… deci până acum e bine. Mulţumim Feeder.ro, Iniţiativa mamelor şi Mace pentru susţinere. A… şiiii… am intrat şi în echipa AmDoar18ani.ro. Uşor, uşor… e bine…

Am pornit, împreună cu Ariel(ideea a fost a lui) un proiect marca AmDoar18ani.ro. Despre ce e vorba? Despre cum profesorii, diriginții și directorii cer bani aiurea și amenință cu diferite pedepse inadecvate. Site-ul are ca scop amintirea elevilor, părinților, profesorilor, directorilor și mai ales a justiției că fondul școlar este absolut ilegal iar cel al clasei este opțional.

Tot aici veți putea trimite ”poveștile” voastre legate de ”fondurile” cerute și circumstanțele acestora. Tot pe site se găsește un ghid ce va ajuta părinții și respectiv elevii să acționeze în astfel de situații pe cale legală. Deci… Ce mai stai? Spune NU!

Știi cum e atunci când ți se pare că ai mai văzut/simțit/auzit o anume chestie? Așa i s-a întâmplat și lui numai că nu era un deja-vu. Era o parte din ceea ce visase. Se trezește într-o dimineață, normal (numai avusese de atunci nici un vis de genul acela, aproape că și uitase) și se uită la ceas: 26 octombrie. Când vede data aceasta simte cum inima începe să-i bată mai repede. Se ridică repede din pat și își pune mâinile în cap. Nu putea să-și dea seama de ce a reacționat așa. Încearcă să se liniștească și să-și amintească. Se duce în bucătărie și-și umple o cană cu cafea fierbinte. O bea, încet și precaut ca să nu se frigă. Gata… și-a amintit. Era vorba de… visul pe care l-a avut acum 15 zile… cel în care își văzuse o bună parte din viața lui, sau cel puțin cîteva evenimente importante. Da… în vis ține minte că încercuia data de 26 octombrie… dar nu știe ce an. Anul ăsta sigur nu pentru că atunci cineva îl ținea de mînă… o femeie. În fine… încearcă să lase la o parte chestia asta și să-și vadă de restul zilei. În seara asta e marea petrecere.

Seara se îmbracă frumos, se aranjează ca o doamnă singură în vârstă, care nu a mai avut parte de acțiune de mult timp și iese pe ușă, lăsând în urma lui toate grijile (inclusiv visul) dar și o dâră puternică de parfum ce-ți umplea nările. Era un tip singuratic. Singurele persoane din jurul lui erau prietenii și părinții. Nu știa nici el de ce era atât de singur. Rămăsese așa, poate din cauza că-și lăsase viața sentimentală la o parte, concentrându-se pe lucruri mai importante, în viziunea lui. Dar de la un timp a realizat cât de singur este și intrase într-un fel de depresie. Se simțea de parcă avea o boală. O boală incurabilă, după părerea lui. O stare urâtă, care se manifesta prin delăsare, ignoranță, invidie, ipocrizie și alte calități care nu-l făceau un om tocmai plăcut.

Se întălnește cu prietenii lui și pleacă spre club…. Restul aici.

Nu, nu la un pulover, nu croșetez. Momentan lucrez împreună cu Ariel la un proiect. ”Spune nu!” se cheamă. Atât zic deocamdată… voi reveni cu informații când terminăm.

Vine acasă târziu, obosit și cu ochii roșii, se bagă în pat. Încearcă să adoarmă dar nu poate. Se gândește în continuu la ce i s-a întâmplat toată ziua și cum se poate ca în scurt timp să ți se schimbe viața. Se ridică din par și își umple un pahar cu apă. Lichidul rece îi cam deranjează gâtul și stomacul dar măcar îl revigorează. Se simte de parcă nu a mai băut apă de săptămâni. Parcă îi este și foame dar nu vrea decât să se întindă în pat și eventual să adoarmă. Dar tot nu reușește, parcă îi e și frică să mai doarmă… imaginile îi revin în minte cu o viteză care îl face să tragă aer în piept. Începe să-și aducă aminte cum și-a început ziua. Tot în patul în care încearcă acum să uite totul și să adoarmă s-a trezit.

S-a trezit speriat de ce văzuse în vis. S-a ridicat brusc și a început să caute o hârtie și ceva de scris. Odată găsite, începe să scrie tot ce-și aduce aminte. La început scrie câteva cuvinte: ”destin, fata din club, beție, salvare, regăsire, poveste de dragoste, ceartă, boală, băutură, depresie, revenire,”… restul pe amdoar18ani.ro

Multe. Multe în jur. Nu înţelege nimic. Ce naiba se întâmplă? El chiar vrea să înţeleagă. Încearcă mult. Strânge din dinţi şi îi aude cum scrâşnesc. Se plimbă pe stradă. Se uită la asfaltul ud. Simte fiecare picătură de ploaie care se spulberă pe pielea lui. O picătură de ploaie… spulberată într-o clipă. Exact ca viaţa. Simte tot. Simte vântul care îi ridică parul pe mâini, simte cimentul sub tălpile de cauciuc ale teneşilor, simte singurătatea, simte respingerea. Nu înţelege de ce. Merge singur printre oamenii care se izbesc de el. Nu-l vede nimeni. E un nimeni pentru ei… restul pe amdoar18ani.ro

Se uită în jur: era pe un bloc destul de înalt. Priveliştea îl făcea să simtă furnicături pe şira spinării. Nu prea îi plăcea înălţimea. Cum a ajuns aici? Nu-şi aducea aminte nimic. Se uită din nou în jos: linişte. Nici urmă de fiinţă. Doar asfaltul rece. Se întreabă din nou cum a ajuns acolo. Nu vede nici o uşă sau geam pe unde ar fi putut ieşi. Deci cum a intrat?… http://amdoar18ani.ro/dilema/